Poezia "Moartea caprioarei" se proiecteaza pe fundalul secetei cumplite
de dupa al doilea razboi mondial, care transforma peisajul terestru,
vazut prin ochii unui copil stapanit de foame, in unul cu aspect
desertic, selenar, de pe care se inalta flacari infernale: "Seceta a
ucis orice boare de vant./ Soarele s-a topit si a curs pe pamant./ A
ramas cerul fierbinte si gol./ Ciuturile scot din fantana namol./ Peste
paduri tot mai des focuri, focuri,/ Danseaza salbatice, satanice
jocuri."
Drama eului liric se declanseaza in momentul in
care se anunta vanatoarea initiatica, prin care baiatul se va maturiza
in mod cu totul neasteptat: "Ma iau dupa tata la deal printre tarsuri,/
Si brazii ma zgarie, rai si uscati./ Pornim amandoi vanatoarea de
capre,/ Vanatoarea foametei in muntii Carpati./ Setea ma naruie. Fierbe
pe piatra/ Firul de apa prelins din cismea./ Tampla apasa pe umar.
Pasesc ca pe-o alta/ Planeta, imensa, straina si grea." Copilul
traieste o coplesitoare experienta, orientata in sens initiatic prin
multiple elemente ale poeziei.
Senzatia este de lume suprareala, cu semne ce pregatesc gradat, cu
minutie, punctul culminant, dramatic, al vanatorii rituale, mitice.
Asteptarea face parte din scenariu, intr-un loc de panda, langa
izvoare: "Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,/ Din strunele
undelor line, izvoarele./ Cand va scapata soarele, cand va rasari
luna,/ Aici vor veni in sirag sa s-adape/ Una cate una caprioarele."
Natura, prefigurand momentul sacrilegiului "oprit de lege si de
datini", devine, in sufletul copilului, in corelatie cu acest taram
pustiit, peisaj interior, care se extinde, prin proiectie empatica,
asupra intregului decor din afara: "Spun tatei ca mi-i sete si-mi face
semn sa tac./ Ametitoare apa, ce limpede te datini!// Ma simt legat
prin sete de vietatea care va muri/ La ceas oprit de lege si de
datini." In univers, clipa astrala a disparitiei fiintei se simte de
departe: "Cu fosnet vestejit rasufla valea./ Ce-ngrozitoare inserare
pluteste-n univers!/ Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de
parca/ Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters!". Apropierea
mortii se repercuteaza la nivel cosmic, ca o forta acretionara,
anticipand tulburarea ordinii astrale: "Ca pe-un altar ard ferigi cu
flacari vinetii,/ Si stelele uimite clipira printre ele./ Vai, cum as
vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii,/ Frumoasa jertfa a padurii mele."
Scena sacrificiului are reverberatii in strafundurile firii, tulburand
linistea monumentala a naturii: "Dar vaile vuira. Cazuta in genunchi,/
isi ridicase capul, il clatina spre stele,/ il pravali apoi, starnind
pe apa/ Fugare roiuri negre de margele./ O pasare albastra zvacnise
dintre ramuri,/ Si viata caprioarei spre zarile tarzii/ Zburase lin, cu
tipat, ca pasarile toamna/ Cand lasa cuiburi sure si pustii./
impleticit m-am dus si i-am inchis/ Ochii umbrosi, trist strajuiti de
coarne,/ Si-am tresarit tacut si alb cand tata/ Mi-a suierat cu
bucurie: - Avem carne!". in apa pe care copilul o bea se simte de la
inceput fluiditatea mortii: "Spun tatei ca mi-i sete si-mi face semn sa
beau,/ Ametitoare apa, ce-ntunecat te datini!/ Ma simt legat prin sete
de vietatea ca e a murit/ La ceas oprit de lege si de datini.../ Dar
legea ni-i desarta si straina/ Cand viata-n noi cu greu se mai anina,/
Iar datina si mila sunt desarte,/ Cand soru-mea-i flamanda, bolnava si
pe moarte." Realitatea cruda a vietii determina aceste actiuni
disperate de supravietuire ale individului, ca o necesitate de a ucide
pentru a nu muri, intr-un lant trofic al existentelor ce se succed
intr-o ordine prestabilita de un destin necrutator.